Sfântul Ioan Maximovici, Predici şi îndrumări duhovniceşti

Editura SOPHIA, 2001 (reeditată).
Traducere după: Святитель русского зарубежия, вселенский чудотворец Иоанн, Издательство Православный паломник, Москва, 1997.

FRAGMENTE

Păcatul regicidului

   După moartea lui Saul, care a căzut în propria sabie în timpul luptei cu Filistineii, un Amalecit a fugit să-i vestească aceasta lui David, care era pe atunci prigonit de Saul. Crezând că David se va bucura de vestea adusă, el a hotărât să se dea drept ucigaşul lui Saul, ca să-şi mărească astfel răsplata. Însă, ascultând povestea născocită de Amalecit, cum că, la rugămintea lui Saul, care ar fi fost rănit, acesta l-a omorât, David îşi smulse hainele şi la fel făcură toţi cei care erau cu el. Ei plânseră, se jeluiră şi postiră până seara. Şi i-a spus David tânărului care îi povestise acestea: “De unde eşti?”. Acesta i-a răspus: “Sunt fiul unui străin Amalecit”. Atunci David l-a întrebat: “Cum de nu te-ai temut tu să ridici mâna ca să-l ucizi pe Unsul Domnului?” şi i-a poruncit uneia dintre slugi să îl omoare. În acest timp David a spus: “Sângele tău să fie pe capul tău, căci buzele tale au mărturisit împotriva ta, când ai zis: Eu am ucis pe unsul Domnului” (II Reg. 1, 1-16). Aşa a fost pedepsit străinul care s-a dat drept ucigaşul lui Saul. El a fost supus unei pedepse crunte, cu toate că Saul făcuse mult rău, fapt pentru care Domnul S-a depărtat de la el şi Saul a ajuns prigonitorul nevinovatului David.
   Din cuvintele lui David vedem că el se îndoia de adevărul povestirii Amalecitului şi nu era convins că acela era ucigaşul lui Saul; totuşi, l-a condamnat la moarte, considerând vrednic de moarte chiar simplul fapt de a se numi pe sine ucigaş de rege şi lauda cu o asemenea faptă.
   De câte ori este mai grea şi mai păcătoasă, aşadar, uciderea dreptcredinciosului Uns al lui Dumnezeu? De câte ori este mai mare pedeapsa care trebuie să atârne asupra ucigaşilor Ţarului Nikolai al II-lea şi ai Familiei sale?!
   Spre deosebire de Saul, care s-a depărtat de Dumnezeu şi care pentru aceasta a fost părăsit de El, Ţarul Nikolai al II-lea este modelul evlaviei şi al totalei supuneri în faţa voii lui Dumnezeu.
   Primind nu ungerea Vechiului Testament, ci pecetea harică a Duhului Sfânt în taina mirungerii, Împăratul Nikolai al II-lea a fost credincios până la sfârşitul vieţii înaltei sale chemări şi şi-a înţeles toată responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu. În fiecare faptă, Împăratul Nikolai al II-lea îşi dădea raportul în faţa propriei conştiinţe, “umbla în faţa Domnului”. Blagocestiv nu doar cu numele, ci şi cu faptele în zilele bunăstării sale pământeşti, în zilele de ispită a dovedit o răbdare asemenea răbdării dreptului Iov. Asupra unui asemenea Ţar s-au ridicat mâinile criminalilor şi în urma suferinţelor în care-a fost încercat, el s-a curăţit ca aurul în foc, devenind un pătimitor nevinovat în deplinul înţeles al cuvântului.
   Crima împotriva Ţarului Nikolai al II-lea este cu atât mai cumplită şi mai păcătoasă, cu cât împreună cu el a fost ucisă întreaga sa Familie, copiii cu totul nevinovaţi! Astfel de crime nu rămân nepedepsite. Ele strigă la cer şi pogoară mânia lui Dumnezeu asupra pământului. Dacă un străin, ce s-a numit pe sine ucigaş al lui Saul, a fost condamnat la moarte, pentru uciderea Ţarului Pătimitor lipsit de apărare şi a Familiei sale suferă astăzi întregul popor rus, care a îngăduit această groaznică nelegiuire şi a tăcut când Ţarul a fost umilit şi privat de libertate.
   Dreptatea lui Dumnezeu ne cere o adâncă recunoaştere a păcătoşeniei faptelor săvârşite şi pocăinţă în faţa memoriei Ţarului Mucenic.
   Amintirea Sfinţilor cneji nevinovaţi Boris şi Gleb a trezit conştiinţa ruşilor în timpul tulburărilor feudale şi i-a ruşinat pe cnejii care începuseră dezbinarea. Sângele Sfântului şi Marelui Cneaz Igor a produs o transformare sufletească în inimile kievenilor şi a unit Kievul şi Cernigovul în cinstirea Sfântului Cneaz ucis.
   Sfântul Andrei Bogoliubski a sfinţit cu sângele său unitatea de stat a Rusiei, instaurată la destul de multă vreme după sfârşitul său mucenicesc.
   Cinstirea în întreaga ţară a Sfântului Mihail al Tverului a vindecat rănile de pe corpul Rusiei, pricinuite de luptele dintre Moscova şi Tver.
   Proslăvirea Sfântului Ţarevici Dimitrie a luminat conştiinţa ruşilor, le-a împrospătat forţele morale şi, după zdruncinări anevoioase, a dus la renaşterea Rusiei.
   Ţarul Mucenic Nikolai al II-lea cu Familia sa multpătimitoare intră astăzi în rândul acestor răbdători de chinuri. Crima majoră săvârşită trebuie ştearsă prin cinstirea lui arzătoare şi prin proslăvirea nevoinţelor sale. În faţa Celui înjosit, defăimat şi chinuit trebuie să se plece Rusia, aşa cum odinioară s-au plecat kievenii în faţa Cuviosului Cneaz Igor, martirizat de ei, la fel cum locuitorii Vladimirului şi Suzdalului s-au plecat în faţa Marelui Cneaz ucis, Andrei Bogoliubski!
   Abia atunci Ţarul Pătimitor va căpăta îndrăzneală la Dumnezeu şi rugăciunea lui va mântui pământul Rusiei de nenorocirile pe care le îndură. Atunci Ţarul Mucenic şi cei pătimitori dimpreună cu el vor deveni noii apărători cereşti ai Sfintei Rusii. Nevinovatul sânge vărsat va face Rusia să renască şi o va acoperi de o nouă slavă! (Din Cap. PREDICI ŞI ARTICOLE ALE EPISOPULUI IOAN)

Nădăjduind la ajutorul Preasfinţitului Ioan

   Adesea suntem nemulţumiţi de vremurile noastre, de răcirea duhovnicească, de lipsa unor descoperiri minunate vizibile, pentru întărirea creştinilor. Dar nu este, oare, o mare minune descoperirea moaştelor Preasfinţitului şi făcătorului de minuni Ioan? Nu este oare o minune că atâta lume a putut veni la proslăvire, să se spovedească şi să se împărtăşească la sfintele moaşte ale Vlădicăi şi să-şi descopere, în acest fel, într-o minunată unitate de simţire, năzuinţa comună spre viaţa veşnică? Exemple ale ajutorului Preasfinţitului Ioan dat celor ce cu credinţă aleargă la el sunt nenumărate şi se văd peste tot.
    Doamna M.Z. a vrut să meargă la proslăvire, dar nu avea bani îndeajuns şi iată că a sunat la aeroport şi i s-a spus că există un singur bilet până la San Francisco şi, pe deasupra, la un preţ incredibil de mic, încât funcţionarul a fost nevoit să verifice de mai multe ori şi să telefoneze şefului său, ca să se încredinţeze că preţul era cel corect. Câteva călugăriţe doreau să meargă la proslăvire, dar nu aveau bani şi, deodată, au primit exact atâţia bani, de câţi era nevoie pentru biletele de drum. Oameni care, în condiţii obişnuite, nici nu visau la o călătorie în America, şi-au strâns fiecare bănuţ pe care-l aveau ca să ajungă aici. Unui om din America de Sud nu i se aproba concediu pentru această călătorie şi el hotărî să-şi dea demisia, cu toate că ştia că îi va fi greu să-şi găsească apoi de lucru, numai ca să ajungă la Preasfinţitul, întrucât avea încredere că el va aranja totul.
    Preotul Andrei Kensis relatează ce i-au povestit după miezonoptica proslăvirii pelerinul pe care îl găzduia în zilele acelea, împreună cu băiatul său: pe când se ruga pentru fiul său în faţa iconiţei Preasfinţitului, primite după închinarea la sfintele moaşte, fiul se trezi şi, ridicându-se în pat în capul oaselor, deschise ochii, îşi împreună mâinile pentru binecuvântare şi rosti: “Vlădică, binecuvântaţi!”. Primind blagoslovenia, băiatul se culcă la loc şi adormi.
   Unui bărbat care trebuia să plece la război în Vietnam, episcopul Nectarie i-a dat o icoană de botez de-a Vlădicăi Ioan: îl reprezenta pe Sfântul Arhistrateg Mihail; omul a purtat-o pe toată durata războiului. El o păstrează şi azi, ca pe o mare sfinţenie. În timpul proslăvirii ea a început treptat, dar vizibil, să se înnoiască singură.
    Starea sănătăţii fiului nou-născut al preotului Gheorghi Lardas din Huston (Texas) era atât de alarmantă pentru medici, care presupuneau că pruncul are gastrită, încât a fost luată hotărârea să fie botezat imediat. Taina se sâvârşi în spital, exact în timp ce, la San Francisco, avea loc miezonoptica proslăvirii. Pruncul a fost botezat în cinstea Preasfinţitului Ioan. Sâmbătă, spre orele 6 dimineaţa, copilul se înzdrăveni îndeajuns ca să suporte operaţia. Apoi, imediat după prima slujbă făcută Preasfinţitului, medicul le telefonă părinţilor ca să-i înştiinţeze de rezultatele pozitive ale analizelor. De asemeni, operaţia a reuşit cu bine, pruncul începu să se însănătoşească şi acum este perfect sănătos. (Relatare din Cap. OSPĂŢUL CREDINŢEI)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu